Paradoxul momentului: deşi rezonanţa Schumann s-a accelerat, ea a rămas aceeaşi!!!

Verificările făcute cu aparatura modernă infirmă ipoteza potrivit căreia rezonanţa Schumann (sau pulsul Terrei) s-a accelerat în mod continuu şi are astăzi alte valori. Pe de altă parte, alţi oameni de ştiinţă sau persoane cu capacităţi extrasenzoriale spun că această frecvenţă s-a modificat şi se modifică în continuare.

Intuiţia pe care am avut-o eu meditând asupra acestui subiect, intuiţie ce mi-a fost confirmată zilele trecute în urma discuţiei purtate cu un cadru universitar, cercetător în domenii aflate la “graniţele cunoaşterii”, este aceea că atât unii, cât şi ceilalţi au dreptate. Adică... deşi rezonanţa Schumann s-a accelerat, ea a rămas aceeaşi! E un paradox pe care o să vi-l explic în continuare...

Pentru a-l înţelege trebuie să luăm ca bază de discuţie teoria relativităţii a lui Albert Einstein în care se spune, printre altele, că timpul nu este o constantă în univers, că este relativ şi, prin urmare, are valori diferite în diverse puncte ale spaţiului. Cu alte cuvinte, că se scurge diferit într-un anumit punct din spaţiu, în comparaţie cu alt punct din spaţiu.

Pornind de la această realitate, să luăm în considerare un sistem de referinţă, numit “C”(vezi foto), în care presupunem că planeta noastră, notată cu ”T”, există. Să considerăm că acest sistem “C”, care înglobează şi planeta “T”, are o frecvenţă de rezonanţă constantă de 20 Hz. În situaţia în care planeta “T” ar lua-o la un moment dat “razna”,  s-ar rupe într-un anumit fel de sistemul de referinţă “C” şi s-ar produce o modificare a valorilor sale temporale, am avea următoarea situaţie: rezonanţa la nivelul sistemului iniţial “C” ar rămâne mai departe 20 Hz în timp ce rezonanţa planetei “T” ar ajunge, să spunem, la 30 Hz. Până aici, nimic neobişnuit… Situaţia stranie şi paradoxală constă în aceea că aparatele de pe planeta “T” vor înregistra şi vor dovedi că frecvenţa planetei este în continuare de… 20 Hz şi că, deci, ea nu s-a modificat deloc!

Cum se explică acest lucru? În condiţiile în care tot sistemul planetei “T” şi-a accelerat “funcţiile”, toate fenomenele naturale se vor desfăşura în alt ritm şi toate fiinţele de aici îşi vor accelera procesele biologice. Privind realitatea planetei “T” din sistemul de referinţă iniţial “C”, viaţa pe planetă ar apărea că se desfăşoară ca într-um film de epocă, dat pe rapid. Dar numai pentru cei din sistemul iniţial! Pentru locuitorii planetei “T”, lucrurile vor părea, în aparenţă, că se desfăşoară ca în trecut. Adică ceasul va măsura tot 24 de ore a câte 60 de minute, ziua şi noaptea vor alterna la fel, un sportiv de performanţă va alerga suta de metri tot în 9 secunde şi ceva, productivitatea muncii, contorizată pe oră, va fi aceeaşi, ş.a.m.d. Şi atunci, de unde sentimentul că ziua este mai scurtă, că timpul trece mai repede?!... Ei bine, în cea mai mare parte a timpului noi nu realizăm în mod conştient acţiuni în care suntem focalizaţi pe cronometrarea acestora. În cea mai mare parte a zilei noi avem trăiri subiective – ne gândim la viitor, la trecut, medităm, avem momente de reverie… În toate aceste situaţii noi ieşim din noul timp obiectiv al planetei care rezonează pe 30 de Hz şi basculăm cu conştiinţa în sistemul iniţial “C” a cărui frecvenţă a rămas pe 20 Hz. La revenire constatăm uimiţi că, deşi am crezut că a trecut doar un sfert de oră, “în realitate” s-au scurs 40 de minute...

Această pendulare constantă pe care o facem între cele două frecvenţe ne dă sentimentul că ziua este mai scurtă, că nu mai putem face atât de multe lucruri ca în trecut.

Din perspectiva ştiinţei oficiale, posibilitatea ca frecvenţa Schumann să se fi modificat este o inepţie, iar sentimentul pe care îl avem că “nu ne mai ajunge timpul” este explicat de reprezentanţii ortodoxi ai acesteia prin faptul că “informaţia pe care creierul nostru trebuie să o procesesze creşte neîncetat, dezvoltarea societăţii şi a posibilităţilor de comunicare ne fac tot mai dependenţi unii de alţii iar procesarea tuturor acestor informaţii şi conexiuni necesită din ce în ce mai mult timp, rămânând din ce în ce mai puţin timp pentru activităţile curente”.

Să nu uităm însă că părerea oficială a comunităţii ştiinţifice a căutat, în decursul istoriei, să demonteze multe idei şi descoperiri revoluţionare care s-au confirmat ulterior.

În concluzie, convingerea mea este că deşi rezonanţa Schumann s-a accelerat în mod evident (dacă privim viaţa planetei din exteriorul ei), ea a rămas, totuşi, aceeaşi (dacă ne raportăm din interior la acest puls al pământului)!... Un paradox asupra căruia merită să se mediteze!

Sursa DanielRoxin