Ei au invatat sa separe actiunile lor, de convingerea ca pot fi iubiti.
Cum toti am inceput ca niste copii care erau mai slabi si mai putin puternici decat adultii, era absolut normal pentru noi sa actionam astfel incat sa nu fim raniti. A fi ranit este, de regula, o problema de forta. Cei mai slabi nu sunt in masura sa-i ofenseze sau sa-i contrazica pe cei puternici. Aceasta realitate ne-a fost dezvaluita chiar pe terenul de joaca, cu mult timp in urma, si de aici ne-a ramas obiceiul de a incerca sa fim amabili. Fiind amabili ne asteptam sa ni se raspunda cu amabilitate. Incercand sa temperam pe cineva care ne ameninta, speram sa evitam agresiunea. In numele dorintei de a nu fi raniti, stam intr-o postura defensiva.
Dar oamenii care isi bazeaza vietile pe iubire, s-au invatat pe ei insisi sa separe de iubire acest intreg model comportamental. Iubirea nu vine din temperarea potentialelor amenintari. Fiind amabil tot timpul nu-i vei face pe ceilalti sa te iubeasca. Cand suntem conditionati in acest mod de a gandi in alb si negru, cei mai multi dintre noi nu ar fi de acord cu aceste asertiuni. Amprenta trecutului este inca puternica si, in mod inconstient noi actionam precum copiii neputinciosi. O trasatura comuna a oamenilor care si-au trait propriile lor povesti de iubire, este aceea ca invata cum sa depaseasca acest tipar.
Ei pot darui la toate nivelele.
A devenit un truism ca, pentru a primi iubire, trebuie sa daruiesti iubire. Aceasta actiune reciproca mentine iubirea in viata. Fara ea, iubirea ar stagna. A invata sa daruiesti contravine totusi unei foarte profunde conditionari pe care noi toti o avem undeva, in adancul nostru. Toti am fost invatati sa pastram un lucru bun. Este greu sa renuntam la orice lucru de pret. Oamenii iubitori si-au dat singuri seama ca a te agata de ceva inseamna posesivitate. Oricine a fost atras o data intr-o relatie dominata de posesivitate, cunoaste efectul sau acaparator. Nu este iubire, aceea in care o alta persoana nu-ti poate lasa libertatea pentru a-ti trai propria viata.
Nu e simplu sa-i acorzi libertate celuilalt. Trebuie sa doresti cu adevarat sa permiti celeilalte persoane sa fie in intregime ea insasi. Trrebuie sa permiti exprimarea libera a ideilor, sentimentelor, reactiilor si vointei celeilalte persoane. Oamenii care s-au educat pe ei insisi sa daruiasca la toate nivelele, au descoperit o componenta importanta a trairii experientei povestilor lor de iubire.
Ei nu asteapta nimic in schimb, pentru faptul ca sunt buni.
Cu totii facem o legatura intre iubire si bunatate. Atractia se bazeaza pe presupunerea ca o alta persoana are ceva bun de adus in viata ta. Definitia pe care noi o dam bunatatii poate fi superficiala sau profunda. Unii barbati vor crede intotdeauna ca o femeie este buna, atata timp cat este frumoasa si supusa. Unele femei ii vor trece cu vederea unui barbat o multime de lucruri ce pot afecta o relatie, atata timp cat el este de incredere si are un venit bun. Este nevoie de evolutie interioara, pentru a aprecia bunatatea ca pe o valoare mai profunda. In sfarsit, oamenii sunt buni datorita a cine sunt ei; bunatatea este o calitate existentiala. Din momentul in care am facut aceasta descoperire, incetam sa mai evaluam oamenii dupa realizarile lor. Ne asteptam ca bunatatea sa fie o parte a esentei lor - si a noastra. Cand se intampla asta, nu mai asteptam o recompensa pentru faptul ca facem bine. Nu mai oferim iubire, atunci cand oamenii sunt buni cu noi si nu o mai refuzam atunci cand sunt rai. In loc de asta, iubirea devine o constanta in vietile noastre. Pur si simplu, exista. Oamenii care au atins acest stadiu, au intrat cu adevarat in posesiunea povestii lor de iubire.
Ei nu judeca sau nu traiesc cu frica de a fi judecati.
Judecata este aceea care iti spune ca este ceva gresit in legatura cu tine sau cu altcineva. Intrucat toti avem secrete, toti avem tendinta de a trai cu teama de a nu fi judecati. O voce interioara ne avertizeaza ca ceilalti oameni vor judeca abaterile noastre, la fel de aspru pe cat o facem si noi. Aceasta auto-condamnare are o alta fata- pentru a ne simti mai siguri ca nu vom fi judecati, cautam noi primii greselile altora. Oamenii iubitori si-au dat singuri seama de falsitatea acestui proces. Nu te vei simti niciodata mai bine, facandu-i pe altii sa se simta mai rau. Obisnuita de a critica nu face decat sa amane ziua in care vor iesi la suprafata propriile tale judecati secrete. A face public ceea ce nu este in regula cu tine, e singurul mod de a risipi vinovatia si rusinea. In realitate, nu este nimic in neregula cu tine si cu nimeni altcineva; asta este ceea ce spune cu adevarat vocea iubirii. Evolutia interioara consta in a invata sa auzi aceasta voce si sa-i dai atentie- un proces esential pentru a-ti trai propria poveste de iubire.
Ei nu asteapta ca altii sa-i faca sa se simta iubiti.
Iubirea este traita in cadrul unei relatii. Fara cineva care sa te iubeasca, sentimentele de iubire- caldura din inima unei mame, bucuria unei prietenii, extazul unei intimitati- nu au stimuli. Din acest motiv, cea mai obisnuita imagine asociata cu a nu fi iubit, este a fi singur. Cand esti singur, se pare ca nu exista nicio relatie. Oamenii care se considera singuri, rareori simt imboldul de a explora iubirea. Ei asteapta contactul cu alta persoana sau pleaca sa-l caute. Astfel devenim dependenti de alti oameni care sa ne faca sa ne simtim iubiti-in permanenta si total. Totusi aceasta asteptare va fi intotdeauna inselata-si, desi ii blamam pe care care nu ne-au raspuns , pe cei care ne-au raspuns, dar apoi ne-au parasit , pe cei care au ramas dar si-au schimbat apoi parerea, niciunul dintre ei nu este, in fond, cauza problemei noastre. Cauza este incapacitatea noastra de a dezvolta o relatie de nezdruncinat cu noi insine. Sinele este sursa iubirii. Oamenii care traiesc propriile lor povesti de iubire au invatat aceasta lectie, inainte de toate.
No comments :
Post a Comment